14.2 C
Craiova
sâmbătă, 18 mai, 2024
Știri de ultima orăLocalPâinea se va scumpi

Pâinea se va scumpi

Producătorii români vor putea importa, începând de vineri, 11 ianuarie, cereale din afara UE, fără taxe vamale. Acest lucru este posibil odată cu intrarea în vigoare a unei decizii a Consiliului Uniunii Europene de suspendare a taxelor de import pentru cereale, cu excepţia celor pentru ovăz, mei şi hrişcă (grâu negru). Măsura vine mult prea târziu pentru România, unde preţul pâinii va creşte cel mai târziu în primăvară.

Taxele vamale sunt suspendate până la sfârşitul anului comercial 2007-2008, adică până pe 30 iunie 2008. Comisia Europeană poate însă să reintroducă taxele, în cazul în care preţul FOB (Free on Board – „liber la bord“ este preţul mărfii la ieşirea din ţara exportatoare, care include cheltuielile şi taxele de transport – n.r.) din porturile comunitare, al unuia sau mai multor produse, va scădea sub un anumit prag, se arată în regulamentul Consiliului Uniunii. Eliminarea taxelor vamale la importurile de cereale ar putea limita creşterea preţului pâinii prin reducerea costurilor producătorilor şi facilitarea accesului la noi pieţe pentru aprovizionarea cu grâu de panificaţie, potrivit producătorilor din domeniu. Aceştia susţin că destinaţiile preferate pentru importul de grâu ar putea fi SUA, Australia şi Rusia.

Consiliul a decis suspendarea taxelor de import la cereale pe 20 decembrie 2007, iar regulamentul a fost publicat în Jurnalul Oficial pe 4 ianuarie 2008, urmând să intre în vigoare pe 11 ianuarie. Măsura de suspendare a taxelor de import, propusă de CE în luna noiembrie a anului trecut, este un răspuns la situaţia dificilă de pe piaţa europeană şi mondială a cerealelor. Seceta din anul trecut a redus producţia de cereale a UE cu 3,5% faţă de 2006, respectiv cu zece milioane de tone. Producţia a scăzut într-un moment în care stocurile UE se situau deja la un nivel redus, iar Uniunea va avea nevoie de mai multe importuri în anul comercial iulie 2007 – iunie 2008 decât în anul precedent.

Marii producători de pâine strâng rândurile

Nu toţi producătorii sunt însă optimişti, pentru că, după eliminarea taxelor de import, în ecuaţie rămân totuşi costurile de transport, care pot fi destul de mari. Suspendarea unei taxe nu duce implicit la micşorarea preţului produsului finit deoarece celelalte componente ale costului au crescut şi cresc continuu. La toate acestea se adaugă şi deprecierea leului în comparaţie cu euro, moneda în care se fac importurile de grâu, fapt pentru care, deşi toată lumea se fereşte din cauza impactului social să spună clar că preţul pâinii se va mări, producătorii nu-l mai pot ţine mult timp la nivelul actual. Zilele trecute, la ROMPAN s-au purtat discuţii aprinse legate de preţul pâinii, dar, deocamdată, nu s-a luat o decizie. Pan Group Craiova, societate aflată printre primele zece din ţară în domeniul industriei de morărit şi panificaţie şi care acoperă 70% din necesarul de pâine al Craiovei, va menţine în luna ianuarie preţul actual al pâinii.

Nimic nu se ieftineşte

Florin Busuioc, director general al societăţii, crede că este prea devreme să vorbim de efectele benefice ale suspendării taxelor vamale la importul de grâu. „În această lună nu cred că se vor produce modificări ale preţului pâinii, iar taxele vamale la importul de grâu nu erau singurele care influenţau preţul. Atâta timp cât în toată lumea este o criză a grâului, importurile vor rămâne pe seama angrosiştilor, dar, cu cât ţara din care se importă este mai îndepărtată, cu atât costul transportului este mai mare, cost care intră indirect şi el în preţul pâinii. Rămâne de văzut! În altă ordine de idei, de mai mult timp, preţul utilităţilor s-a mărit continuu, salariile s-au mărit şi ele, aşa că toate acestea se regăsesc undeva, respectiv în preţul pâinii. Au fost discuţii la sfârşitul anului pentru grâul din rezerva de stat, dar nu s-a stabilit nimic. Deocamdată, noi avem rezervă de grâu pe stoc şi din contracte până la noua recoltă. Ne vom face socotelile, se va discuta şi la patronat şi vom lua o decizie pe care o vom comunica din timp“, a spus Florin Busuioc.

Februarie, luna scumpirii pâinii

Aurel Popescu, preşedintele ROMPAN, este sceptic în privinţa îngheţării pentru mult timp a preţului pâinii. „Preţul unei tone de grâu este acum de 255 euro/tonă faţă de anul trecut, când a fost o sută şi ceva de euro. Utilităţile au crescut, salariile, de asemenea, şi, în aceste condiţii, nu mai putem vorbi de preţul stabil al pâinii! Ianuarie este o lună slabă la vânzări, dar din februarie cu siguranţă va trebui să discutăm pe alte cifre. Suspendarea taxei vamale la importul de grâu vine prea târziu pentru România. Dacă era astă-toamnă poate era altceva. Din cauza crizei de grâu din lume, Serbia a sistat exportul, Ucraina, la fel, iar Rusia a impus o taxă de export şi, ca să nu se umble la preţ, a impus şi costul tonei de grâu. Nu putem decât să ne descurcăm cu ce avem în ţară pentru că transportul pentru grâul adus din SUA este scump. La toate acestea adăugaţi şi piaţa neagră, care a atins cote de 40% în domeniul nostru, şi veţi vedea că nu se mai poate mult timp aşa. Fiecare agent economic va decide cum şi când va modifica preţul pâinii. Punerea în circulaţie a grâului din rezerva de stat este o decizie politică pe care o va lua, probabil, în aprilie, guvernul, şi nu noi“, a spus preşedintele ROMPAN, Aurel Popescu. În februarie, cel târziu, preţul pâinii va ţine trena celorlalte costuri care s-au dus în sus, şi nu în jos.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

1 COMENTARIU